Luni
Proiecte ecologiceBanii pentru panouri solare, abia în iulie
Comenteaza pe Forum |
Programul prin care asociaţiile de proprietari pot primi bani de la stat pentru sistemele de încălzire din surse regenerabile va începe în maximum două luni. Finanţarea proiectelor va fi asigurată în proporţie de 70% de la Fondul pentru Mediu, restul de 30% fiind acoperit de asociaţiile de proprietari şi de primării.
![]()
Anunţat pentru începutul acestui an, programul pentru înlocuirea sistemelor clasice de încălzire cu cele care utilizează surse regenerabile – fostul program „Casa Verde” – va începe în maximum două luni.
„Bănuiesc că depunerea proiectelor se va putea face într-o lună şi jumătate, maximum două luni, urmând ca aplicaţiile să fie verificate în trei luni şi să poată începe implementarea proiectelor”, a declarat, pentru „Adevărul”, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, Vlad Marcoci.
Noile condiţii ale programului, cuprinse în proiectul ghidului de finanţare, au fost publicate zilele trecute. Potrivit documentului, bugetul pentru acest an este de 310 milioane de lei, bani care vor fi alocaţi în două sesiuni: prima – 150 de milioane, cea de-a doua – 160 de milioane.
Numai persoane juridice
În ceea ce priveşte beneficiarii, spre deosebire de condiţiile iniţiale, aceştia nu pot fi decât persoane juridice, instituţii sau asociaţii de proprietari. „Primăriile vor fi cele care vor depune solicitări de finanţare”, a mai spus Marcoci.
Potrivit acestuia, administraţiile publice locale se vor ocupa de „tot ce înseamnă organizare de proceduri, de licitaţii, urmărire lucrări, punerea în funcţiune, verificarea ulterioară”.
Cele 30 de procente pe care nu le acoperă finanţarea AFM vor fi asigurate de la bugetele locale şi de la asociaţiile de proprietari. „Ponderea va fi stabilită de către administraţia locală împreună cu asociaţia”, a mai spus Marcoci.
Sursa: Adevarul
panouri solare, programul casa verde, sisteme clasice de incalzire, surse regenerabile
Etichete:
Articole Asemanatoare
- Bugetul din acest an pentru programul Casa Verde a fost redus cu 40%
- Nicolae Nemirschi: Programul Casa Verde va fi reluat în două săptămâni
- „Casa Verde”, doar pentru administraţiile locale
- Blocurile ceauşiste, cap de listă în programul „Casa Verde”
- Spania a preluat conducerea în folosirea energiei solare
- Casa Verde va avea un buget mai mic
Populare
- Vrei sa scrii despre proiecte ecologice ? (2)
- Despre noi (0)
- Contact (0)
- Newsletter (0)
- Tu ce faci de Ora Pământului? (0)
Recente
- Ministerul Mediului lansează un proiect de eficientizare a consumului de energie şi combustibil
- Banii pentru panouri solare, abia în iulie
- Orasul german Mannheim ofera prima de casare pentru biciclete
- Comunitate ecologica in Costa Rica
- Poliţişti şi voluntari clujeni participă la prima acţiune din cadrul proiectului “Umbrela Verde”
- Cererea mare a dublat cota pentru Dacia prin programul Rabla
